πηγή: Ορθόδοξος Τύπος, 23/4/2010ΕΚΟΙΜΗΘΗ ΑΛΛΑ ΠΑΡΑΜΕΝΕΙ ΑΓΡΥΠΝΟΣ Ο ΜΟΝΟΜΑΧΟΣ ΤΗΣ ΠΙΣΤΕΩΣ π. ΜΑΡΚΟΣ ΜΑΝΩΛΗΣ!
Τοῦ Πρωτοπρεσβυτέρου Βασιλείου Ε. Βολουδάκη
Η ΠΑΓΚΟΣΜΙΟΣ Ὀρθοδοξία θρηνεῖ ἀπὸ τὸ βράδυ τῆς Παρασκευῆς 16 Ἀπριλίου 2010 τὸν Μονομάχο τῆς Ὀρθοδόξου Πίστεώς μας, Γέροντα Ἀρχιμανδρίτην π. Μᾶρκον Μανώλην. Θρηνεῖ, ὄχι γιὰ τὴν μετὰ θάνατον πορεία τοῦ γενναίου ἀγωνιστοῦ —αὐτὴ εἶναι ἔνδοξη καὶ ἔγινε ἐμφανὴς ἀπὸ τὴν πρώτη στιγμὴ στὸ χαριτόβρυτο σκήνωμα του—ἀλλὰ θρηνεῖ γιὰ τὴν περαιτέρω πορεία τῆς ἐπὶ γῆς Ὀρθοδοξίας, τῆς ὁποίας ὁ κύριοςκαὶ κεντρικὸς στύλος, ὁ ὁρατὸς ἀπὸ τὴν στρατευομένη Ἐκκλησία, ἔπεσε! Ἀπαιτοῦνται πολλὲς προϋποθέσεις καὶ ἰδιαίτερη πνευματικὴ ἐμπειρία γιὰ νὰ ἀποτιμηθοῦν, ὅσο εἶναι ἐφικτὸ ἀνθρωπίνως, ἡ προσωπικότητα καὶ ἡ ἀνεκτίμητη ἐκκλησιαστικὴ προσφορὰ τοῦ νέου «Ἄτλαντος τῆς Ὀρθοδοξίας» π. Μάρκου.....
Ὡστόσο, ἔχουμε χρέος νὰ διακηρύξουμε ἀπὸ σήμερα ὅτι ἡ ἐκδημία του δὲν εἶναι ἁπλῶς ἐκδημία ἑνὸς ἁγίου κληρικοῦ μὲ τὶς ἀρετὲς στὸ ἔπακρο λελαμπρυσμένες, ἀλλὰ ἐκδημία ἁγίου , ποὺ εἶχε σφραγισθεῖ ἀπὸ τὸν Θεὸν —αὐτὸς μόνος— μὲ τὸ πρωτοφανὲς χάρισμα τῆς ἐκκλησιαστικῆς δημοσιογραφίας, τὸ ὁποῖο ἐνεργοῦσε στὸ πλήρωμα τῆς Ἐκκλησίας, μέσω τοῦ «Ὀρθοδόξου Τύπου». Ἕνα χάρισμα, ποὺ τὸν εἶχε καταστήσει εἰρηνάρχην πιστῶν, οἰακοστρόφον τῆς στρατευομένης Ἐκκλησίας, καὶ ἀκοίμητον ὀφθαλμόν Της.
Ὁ π. Μᾶρκος ἦταν ὁ ΒΛΕΠΩΝ. Δὲν εἶχε ἁπλῶς πνευματικὴ διάκριση γιὰ τὰ πρόσωπα καὶ τὶς περιστάσεις τῆς ποιμαντικῆς του διακονίας, οὔτε ἦταν ἁπλῶς ἐπιφορτισμένος νὰ παρακολουθῆ καὶ νὰ κατευθύνη τὴν πνευματικὴ ζωὴ τῶν ἀνθρώπων, ποὺ κατέ φευγαν σε αὐτόν, ἀλλά, κατ΄ ἐξοχήν, διέκρινε τοὺς καιροὺς καὶ τὶς μέλλουσες ἐξελίξεις, πολὺ πρὶν αὐτὲς πραγματοποιηθοῦν.
Εἶχες τὴν βεβαιότητα κοντά του ὅτι γιὰ κάθε του πράξη καὶ ἐνέργεια ἐλάμβανε συνεχῶς ὁδηγίες ἀπὸ Τὸν «βλέποντα τὰς τῶν ἀνθρώπων καρδίας», ἰδιαιτέρως δὲ γιὰ τὴν «γραμμὴ» καὶ τὰ γραφόμενα στὸν «Ο.Τ.», ἀφοῦ τὰ γεγονότα συνεχῶς τὸν δικαίωναν καὶ οἱ ἐπιδιώξεις τῶν ἀνθρώπων, ποὺ ἐλέγχοντο μέσω τοῦ «Ο.Τ.», ἐγίνοντο σὲ σύντομο διάστημα προφανεῖς καὶ στοὺς πλέον ἀνυποψίαστους.
Μέσω τοῦ «Ο.Τ.» δὲν καθοδηγοῦσε μόνο τὴν Ἐκκλησία τῆς Ἑλλάδος, ἀλλὰ τὴν Οἰκουμενικὴ Ὀρθοδοξία. Καὶ αὐτὸ τὸ ἔπραττε ἀφανῶς, προκρίνοντας κάθε φορά τὰ κείμενα καὶ τὰ ἄρθρα
ἐκείνων ποὺ εἶχαν συλλάβει σωστά τά συγκεκριμένα γεγονότα καὶ θέματα. Για αὐτό ἄφηνε πολλὲς φορὲς ἀδημοσίευτα καὶ καλογραμμένα κείμενα διακεκριμένων προσώπων, ὅταν αὐτὰ ἦσαν ὑποκειμενικὲς ἐκτιμήσεις καὶ ὄχι καρπὸς μετὰ λόγου γνώσεως.
Δὲν ὁδηγοῦσε τὸν «Ο.Τ.» ἁπλῶς, ἀλλὰ ἀκριβῶς. Αὐτὴ ἡ «ἀκρίβεια», δὲν ἐπιτυγχάνεται μόνο μὲ θεολογικὲς γνώσεις καὶ χάρισμα λόγου καὶ γραφῆς ἀλλὰ μὲ πνευματικὴ ΟΡΑΣΗ, ποὺ ἐκτείνεται σὲ ὅλη τὴν Οἰκουμένη.
Για αὐτὸ ἡ ἐκδημία τοῦ π. Μάρκου δὲν ἀφήνει μόνο ἕνα δυσαναπλήρωτο κενὸ, ἀλλὰ ἀφήνει χωρὶς ΒΛΕΠΟΝΤΑ πηδαλιοῦχο τὴν στρατευομένη Ὀρθοδοξία καὶ ἔκθετη σὲ πολλοὺς κινδύνους.
Αὐτά δὲν εἶναι ἐκτιμήσεις συναισθηματικὲς καὶ φανταστικές οὔτε ἀποτέλεσμα ψυχικῆς φορτίσεως λόγω τῆς μεταστάσεώς τουστὰ «ὑπερκόσμια σκηνώματα». Εἶναι καρπὸς 42 ἐτῶν γνωριμίας μὲ τὸν π. Μᾶρκον, κατὰ τὰ ὁποῖα εἶδα, οἶδα καὶ ἐπίστευσα.
Μαρτυροῦν καὶ βεβαιώνουν τὸν λόγο μου αὐτὰ, πού προεῖπα στὶς 23 Νοεμβρίου 2009 στὴν αἴθουσα τῆς Π.Ο.Ε. κατὰ τὴν ὁμιλία μου ἐπι εὐκαιρία τῶν 50 ἐτῶν ἀπὸ τῆς ἱδρύσεώς της καὶ δημοσιεύθηκαν κατόπιν στὸν «Ο.Τ.».Τὰ ἐπαναλαμβάνω:
«Ξεχωρίζει ὅμως ἡ Π.Ο.Ε. γιατί δίπλα στὸ Πρόσωπο τοῦ π. Χαραλάμπους ὑπῆρχε ἀπʼ ἀρχῆς καὶ τὸ Πρόσωπο τοῦ Μαθητού του.
Πρόσωπο Μαθητοῦ, πού ὁ π. Χαράλαμπος τὸ ἔνοιωθε πολλὲς φορὲς καὶ σὰν πρόσωπο Διδασκάλου του, τὸ Πρόσωπο τοῦ π. Μάρκου. Ἔτσι ἐξηγεῖται καὶ τὸ γιατί μετὰ τὴν κοίμηση τοῦ π. Χαραλάμπους ὁ « Ὀρθ. Τύπος» δὲν ἔχασε κανένα ἀπὸ τὰ χαρακτηριστικά του, ἀλλὰ παραμένει ἀταλάντευτα οἰακοστρόφος τῆς Ἐκκλησίας. Εἶμαι ὅμως ὑποχρεωμένος νὰ σᾶς λυπήσω λέγοντάς σας πώς δὲν ἔχουμε ἄλλον π. Μᾶρκον!».
Μόνη μας παρηγορία ἔμεινε πλέον ἡ βεβαιότητα ὅτι ὁ π. Μάρκος, θὰ ἐξακολουθήση νὰ παραμένη καὶ μετὰ τὴν κοίμησή του ΑΓΡΥΠΝΟΣ!
_________________________
Protoiereul Vasilios Vuludakis:
Deşi adormit, părintele Marcu Manolis rămâne priveghelnic şi singur-luptător pentru Credință.
Ortodoxia Universală îl plânge din seara de vineri, 16 aprilie 2010, pe singurul apărător al Credinței noastre Ortodoxe, pe Bătrânul arhimandrit părintele Marcu Manolis. Plânge, nu pentru calea viteazului luptător după moarte – aceasta este slăvită și a fost evident arătată din primul moment pe trupul lui purtător de har – ci plânge pentru viitoarea cale a Ortodoxiei pe pământ, a cărui stâlp principal și central, cel văzut, din Biserica Luptătoare, a căzut! Sunt necesare multe condiții și o deosebită experiență duhovnicească pentru a evalua, atât cât este omenește posibil, personalitatea și contribuția eclezială neprețuită a noului „Atlas al Ortodoxiei”, părintele Marcu.
Cu toate acestea, avem datoria de a declara astăzi că mutarea lui nu este doar mutarea unui sfânt cleric cu cele mai luminoase virtuți, ci mutarea unui sfânt, care a fost înzestrat de Dumnezeu – doar el – cu harisma fără pecedent a publicisticii bisericeşti, pe care o lucra în pleroma Bisericii, prin „Orthodoxos Typos”. O harismă care a făcut din el un păstor pașnic al credincioșilor, cârmaci al Bisericii Luptătoarte și ochiul Ei neadormit.
Părintele Marcu era CEL CE VEDE. Nu avea doar discernământ duhovnicesc pentru persoanele și situațiile slujirii lui pastorale, nici nu era însărcinat doar să urmărească şi să îndrumeze viața duhovnicească a oamenilor, care alergau la el, ci, prin excelență, deosebea vremurile și evoluțiile viitoare, cu mult înainte ca acestea să aibă loc.
Alături de el, aveai siguranța că pentru fiecare faptă și lucrare a sa, primea continuu îndrumări de la „Cel ce vede inimile oamenilor”, iar în mod deosebit pentru „linia” și pentru cele scrise în „Orthodoxos Typos”, pentru că evenimentele i-au dat mereu dreptate și aspiraţiile oamenilor ce erau supravegheate prin „Orthodoxos Typos”, au devenit într-o scurtă perioadă de timp clare şi celor puţin suspicioşi.
Prin intermediul „Orthodoxos Typos” nu conducea doar Biserica Eladei, ci Ortodoxia Ecumenică. Aceasta o făcea din anonimat, favorizând de fiecare dată textele și articolele celor care surprindeau corect anumite evenimente și teme. De aceea, de multe ori a lăsat nepublicate și texte bine scrise ale unor persoane, când acestea erau abordări subiective și nu rod al cuvântului întru cunoștință.
Nu conducea „Orthodoxos Typos” simplu, ci cu acrive. Această „acrivie”, nu se dobândeşte doar prin cunoștințe teologice și prin harisma cuvântului și a scrisului, ci cu DUHOVNICEASCA VEDERE, care se întinde în toată Lumea (Οἰκουμένη).
De aceea, mutarea părintelui Marcu nu lasă doar un gol greu de înlocuit, ci lasă Ortodoxia Luptătoare fără un cârmaci VĂZĂTOR și o expune la multe pericole.
Acestea nu sunt aprecieri sentimentale și imaginare, nici consecința încărcării sufletești din pricina mutării lui la „sălașele cele mai presus de lume”. Sunt rodul a patruzeci și doi de ani de cunoaștere a părintelui Marcu, în timpul cărora am văzut, am cunoscut și am crezut.
Mărturisesc și comfirmă cuvântul meu cele pe care le-am zis pe 23 noiembrie 2009 în sala Uniunii Ortodoxe Panelene în omilia mea cu prilejul a cincizeci de ani de la întemeierea ei și care au fost publicate mai apoi în „Orthodoxos Typos”:
„Uniunea Ortodoxă Panelenică se distinge însă, deoarece pe lângă persoana părintelui Haralambie, a fost de la început și persoana ucenicului său.
Persoana ucenicului, pe care părintele Haralambie l-a simțit de multe ori și ca dascăl, persoana părintelui Marcu. Așa se explică și de ce, după adormirea părintelui Haralambie, „Orthodoxos Typos” nu a pierdut nici una din calităţile lui, ci rămâne în chip neabătut cârmaciul Bisericii.
Sunt însă obligat să vă întristez, spunându-vă că nu avem alt părinte Marcu!”.
Singura noastră mângâiere este încredinţarea că părintele Marcu va continua să rămână și după adormirea sa PRIVEGHELNIC!
(traducere: M.L., sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 23/4/2010)
Η ΠΑΓΚΟΣΜΙΟΣ Ὀρθοδοξία θρηνεῖ ἀπὸ τὸ βράδυ τῆς Παρασκευῆς 16 Ἀπριλίου 2010 τὸν Μονομάχο τῆς Ὀρθοδόξου Πίστεώς μας, Γέροντα Ἀρχιμανδρίτην π. Μᾶρκον Μανώλην. Θρηνεῖ, ὄχι γιὰ τὴν μετὰ θάνατον πορεία τοῦ γενναίου ἀγωνιστοῦ —αὐτὴ εἶναι ἔνδοξη καὶ ἔγινε ἐμφανὴς ἀπὸ τὴν πρώτη στιγμὴ στὸ χαριτόβρυτο σκήνωμα του—ἀλλὰ θρηνεῖ γιὰ τὴν περαιτέρω πορεία τῆς ἐπὶ γῆς Ὀρθοδοξίας, τῆς ὁποίας ὁ κύριοςκαὶ κεντρικὸς στύλος, ὁ ὁρατὸς ἀπὸ τὴν στρατευομένη Ἐκκλησία, ἔπεσε! Ἀπαιτοῦνται πολλὲς προϋποθέσεις καὶ ἰδιαίτερη πνευματικὴ ἐμπειρία γιὰ νὰ ἀποτιμηθοῦν, ὅσο εἶναι ἐφικτὸ ἀνθρωπίνως, ἡ προσωπικότητα καὶ ἡ ἀνεκτίμητη ἐκκλησιαστικὴ προσφορὰ τοῦ νέου «Ἄτλαντος τῆς Ὀρθοδοξίας» π. Μάρκου.....
Ὡστόσο, ἔχουμε χρέος νὰ διακηρύξουμε ἀπὸ σήμερα ὅτι ἡ ἐκδημία του δὲν εἶναι ἁπλῶς ἐκδημία ἑνὸς ἁγίου κληρικοῦ μὲ τὶς ἀρετὲς στὸ ἔπακρο λελαμπρυσμένες, ἀλλὰ ἐκδημία ἁγίου , ποὺ εἶχε σφραγισθεῖ ἀπὸ τὸν Θεὸν —αὐτὸς μόνος— μὲ τὸ πρωτοφανὲς χάρισμα τῆς ἐκκλησιαστικῆς δημοσιογραφίας, τὸ ὁποῖο ἐνεργοῦσε στὸ πλήρωμα τῆς Ἐκκλησίας, μέσω τοῦ «Ὀρθοδόξου Τύπου». Ἕνα χάρισμα, ποὺ τὸν εἶχε καταστήσει εἰρηνάρχην πιστῶν, οἰακοστρόφον τῆς στρατευομένης Ἐκκλησίας, καὶ ἀκοίμητον ὀφθαλμόν Της.
Ὁ π. Μᾶρκος ἦταν ὁ ΒΛΕΠΩΝ. Δὲν εἶχε ἁπλῶς πνευματικὴ διάκριση γιὰ τὰ πρόσωπα καὶ τὶς περιστάσεις τῆς ποιμαντικῆς του διακονίας, οὔτε ἦταν ἁπλῶς ἐπιφορτισμένος νὰ παρακολουθῆ καὶ νὰ κατευθύνη τὴν πνευματικὴ ζωὴ τῶν ἀνθρώπων, ποὺ κατέ φευγαν σε αὐτόν, ἀλλά, κατ΄ ἐξοχήν, διέκρινε τοὺς καιροὺς καὶ τὶς μέλλουσες ἐξελίξεις, πολὺ πρὶν αὐτὲς πραγματοποιηθοῦν.
Εἶχες τὴν βεβαιότητα κοντά του ὅτι γιὰ κάθε του πράξη καὶ ἐνέργεια ἐλάμβανε συνεχῶς ὁδηγίες ἀπὸ Τὸν «βλέποντα τὰς τῶν ἀνθρώπων καρδίας», ἰδιαιτέρως δὲ γιὰ τὴν «γραμμὴ» καὶ τὰ γραφόμενα στὸν «Ο.Τ.», ἀφοῦ τὰ γεγονότα συνεχῶς τὸν δικαίωναν καὶ οἱ ἐπιδιώξεις τῶν ἀνθρώπων, ποὺ ἐλέγχοντο μέσω τοῦ «Ο.Τ.», ἐγίνοντο σὲ σύντομο διάστημα προφανεῖς καὶ στοὺς πλέον ἀνυποψίαστους.
Μέσω τοῦ «Ο.Τ.» δὲν καθοδηγοῦσε μόνο τὴν Ἐκκλησία τῆς Ἑλλάδος, ἀλλὰ τὴν Οἰκουμενικὴ Ὀρθοδοξία. Καὶ αὐτὸ τὸ ἔπραττε ἀφανῶς, προκρίνοντας κάθε φορά τὰ κείμενα καὶ τὰ ἄρθρα
ἐκείνων ποὺ εἶχαν συλλάβει σωστά τά συγκεκριμένα γεγονότα καὶ θέματα. Για αὐτό ἄφηνε πολλὲς φορὲς ἀδημοσίευτα καὶ καλογραμμένα κείμενα διακεκριμένων προσώπων, ὅταν αὐτὰ ἦσαν ὑποκειμενικὲς ἐκτιμήσεις καὶ ὄχι καρπὸς μετὰ λόγου γνώσεως.
Δὲν ὁδηγοῦσε τὸν «Ο.Τ.» ἁπλῶς, ἀλλὰ ἀκριβῶς. Αὐτὴ ἡ «ἀκρίβεια», δὲν ἐπιτυγχάνεται μόνο μὲ θεολογικὲς γνώσεις καὶ χάρισμα λόγου καὶ γραφῆς ἀλλὰ μὲ πνευματικὴ ΟΡΑΣΗ, ποὺ ἐκτείνεται σὲ ὅλη τὴν Οἰκουμένη.
Για αὐτὸ ἡ ἐκδημία τοῦ π. Μάρκου δὲν ἀφήνει μόνο ἕνα δυσαναπλήρωτο κενὸ, ἀλλὰ ἀφήνει χωρὶς ΒΛΕΠΟΝΤΑ πηδαλιοῦχο τὴν στρατευομένη Ὀρθοδοξία καὶ ἔκθετη σὲ πολλοὺς κινδύνους.
Αὐτά δὲν εἶναι ἐκτιμήσεις συναισθηματικὲς καὶ φανταστικές οὔτε ἀποτέλεσμα ψυχικῆς φορτίσεως λόγω τῆς μεταστάσεώς τουστὰ «ὑπερκόσμια σκηνώματα». Εἶναι καρπὸς 42 ἐτῶν γνωριμίας μὲ τὸν π. Μᾶρκον, κατὰ τὰ ὁποῖα εἶδα, οἶδα καὶ ἐπίστευσα.
Μαρτυροῦν καὶ βεβαιώνουν τὸν λόγο μου αὐτὰ, πού προεῖπα στὶς 23 Νοεμβρίου 2009 στὴν αἴθουσα τῆς Π.Ο.Ε. κατὰ τὴν ὁμιλία μου ἐπι εὐκαιρία τῶν 50 ἐτῶν ἀπὸ τῆς ἱδρύσεώς της καὶ δημοσιεύθηκαν κατόπιν στὸν «Ο.Τ.».Τὰ ἐπαναλαμβάνω:
«Ξεχωρίζει ὅμως ἡ Π.Ο.Ε. γιατί δίπλα στὸ Πρόσωπο τοῦ π. Χαραλάμπους ὑπῆρχε ἀπʼ ἀρχῆς καὶ τὸ Πρόσωπο τοῦ Μαθητού του.
Πρόσωπο Μαθητοῦ, πού ὁ π. Χαράλαμπος τὸ ἔνοιωθε πολλὲς φορὲς καὶ σὰν πρόσωπο Διδασκάλου του, τὸ Πρόσωπο τοῦ π. Μάρκου. Ἔτσι ἐξηγεῖται καὶ τὸ γιατί μετὰ τὴν κοίμηση τοῦ π. Χαραλάμπους ὁ « Ὀρθ. Τύπος» δὲν ἔχασε κανένα ἀπὸ τὰ χαρακτηριστικά του, ἀλλὰ παραμένει ἀταλάντευτα οἰακοστρόφος τῆς Ἐκκλησίας. Εἶμαι ὅμως ὑποχρεωμένος νὰ σᾶς λυπήσω λέγοντάς σας πώς δὲν ἔχουμε ἄλλον π. Μᾶρκον!».
Μόνη μας παρηγορία ἔμεινε πλέον ἡ βεβαιότητα ὅτι ὁ π. Μάρκος, θὰ ἐξακολουθήση νὰ παραμένη καὶ μετὰ τὴν κοίμησή του ΑΓΡΥΠΝΟΣ!
_________________________
Protoiereul Vasilios Vuludakis:
Deşi adormit, părintele Marcu Manolis rămâne priveghelnic şi singur-luptător pentru Credință.
Ortodoxia Universală îl plânge din seara de vineri, 16 aprilie 2010, pe singurul apărător al Credinței noastre Ortodoxe, pe Bătrânul arhimandrit părintele Marcu Manolis. Plânge, nu pentru calea viteazului luptător după moarte – aceasta este slăvită și a fost evident arătată din primul moment pe trupul lui purtător de har – ci plânge pentru viitoarea cale a Ortodoxiei pe pământ, a cărui stâlp principal și central, cel văzut, din Biserica Luptătoare, a căzut! Sunt necesare multe condiții și o deosebită experiență duhovnicească pentru a evalua, atât cât este omenește posibil, personalitatea și contribuția eclezială neprețuită a noului „Atlas al Ortodoxiei”, părintele Marcu.
Cu toate acestea, avem datoria de a declara astăzi că mutarea lui nu este doar mutarea unui sfânt cleric cu cele mai luminoase virtuți, ci mutarea unui sfânt, care a fost înzestrat de Dumnezeu – doar el – cu harisma fără pecedent a publicisticii bisericeşti, pe care o lucra în pleroma Bisericii, prin „Orthodoxos Typos”. O harismă care a făcut din el un păstor pașnic al credincioșilor, cârmaci al Bisericii Luptătoarte și ochiul Ei neadormit.
Părintele Marcu era CEL CE VEDE. Nu avea doar discernământ duhovnicesc pentru persoanele și situațiile slujirii lui pastorale, nici nu era însărcinat doar să urmărească şi să îndrumeze viața duhovnicească a oamenilor, care alergau la el, ci, prin excelență, deosebea vremurile și evoluțiile viitoare, cu mult înainte ca acestea să aibă loc.
Alături de el, aveai siguranța că pentru fiecare faptă și lucrare a sa, primea continuu îndrumări de la „Cel ce vede inimile oamenilor”, iar în mod deosebit pentru „linia” și pentru cele scrise în „Orthodoxos Typos”, pentru că evenimentele i-au dat mereu dreptate și aspiraţiile oamenilor ce erau supravegheate prin „Orthodoxos Typos”, au devenit într-o scurtă perioadă de timp clare şi celor puţin suspicioşi.
Prin intermediul „Orthodoxos Typos” nu conducea doar Biserica Eladei, ci Ortodoxia Ecumenică. Aceasta o făcea din anonimat, favorizând de fiecare dată textele și articolele celor care surprindeau corect anumite evenimente și teme. De aceea, de multe ori a lăsat nepublicate și texte bine scrise ale unor persoane, când acestea erau abordări subiective și nu rod al cuvântului întru cunoștință.
Nu conducea „Orthodoxos Typos” simplu, ci cu acrive. Această „acrivie”, nu se dobândeşte doar prin cunoștințe teologice și prin harisma cuvântului și a scrisului, ci cu DUHOVNICEASCA VEDERE, care se întinde în toată Lumea (Οἰκουμένη).
De aceea, mutarea părintelui Marcu nu lasă doar un gol greu de înlocuit, ci lasă Ortodoxia Luptătoare fără un cârmaci VĂZĂTOR și o expune la multe pericole.
Acestea nu sunt aprecieri sentimentale și imaginare, nici consecința încărcării sufletești din pricina mutării lui la „sălașele cele mai presus de lume”. Sunt rodul a patruzeci și doi de ani de cunoaștere a părintelui Marcu, în timpul cărora am văzut, am cunoscut și am crezut.
Mărturisesc și comfirmă cuvântul meu cele pe care le-am zis pe 23 noiembrie 2009 în sala Uniunii Ortodoxe Panelene în omilia mea cu prilejul a cincizeci de ani de la întemeierea ei și care au fost publicate mai apoi în „Orthodoxos Typos”:
„Uniunea Ortodoxă Panelenică se distinge însă, deoarece pe lângă persoana părintelui Haralambie, a fost de la început și persoana ucenicului său.
Persoana ucenicului, pe care părintele Haralambie l-a simțit de multe ori și ca dascăl, persoana părintelui Marcu. Așa se explică și de ce, după adormirea părintelui Haralambie, „Orthodoxos Typos” nu a pierdut nici una din calităţile lui, ci rămâne în chip neabătut cârmaciul Bisericii.
Sunt însă obligat să vă întristez, spunându-vă că nu avem alt părinte Marcu!”.
Singura noastră mângâiere este încredinţarea că părintele Marcu va continua să rămână și după adormirea sa PRIVEGHELNIC!
(traducere: M.L., sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 23/4/2010)
Δεν υπάρχουν σχόλια:
Δημοσίευση σχολίου