Δημοσιεύουμε το πρωτοσέλιδο άρθρο του "Ορθοδόξου Τύπου" της 25ης/9/2009 που αναφέρεται στην Ομολογία Πίστεως και την πατριαρχική αντίδραση σε αυτήν.
πηγή: Ορθόδοξος Τύπος, 25/9/2009
πηγή: Ορθόδοξος Τύπος, 25/9/2009
Την «Πίστιν και την τάξιν» της Ορθοδόξου Εκκλησίας εκφράζει η Ομολογία Πίστεως
O Οἰκουμενικός Πατριάρχης διετύπωσε ἀπειλή ἐναντίον Μητροπολιτῶν, Ἱερομονάχων, ἡγουμένων, θεολόγων καί ἁπλῶν λαϊκῶν, ἐπειδή ὑπέγραψαν θερμήν Ὁμολογίαν Πίστεως. Ἠνωχλήθη διότι ἐγκαλεῖται διά τούς ἐναγκαλισμούς του μέ τούς Οἰκουμενιστάς καί τούς Παπικούς. Ποῖον ὅμως τό ἁμάρτημα ὅσων ὑπέγραψαν τήν Ὁμολογίαν Πίστεως;Το πρῶτον ἁμάρτημά των εἶναι ὅτι παραμένουν προσηλωμένοι εἰς τάς παρακαταθήκας τάς ὁποίας παρέλαβον.
Τό δεύτερον ἁμάρτημά των..........
εἶναι ὅτι ἐφαρμόζουν τό ρηθέν ὑπό τοῦ Ἀποστόλου Παύλου, ὅτι ἄνθρωπον μετά τήν πρώτην καί δευτέραν νουθεσίαν παραιτοῦ. Μετά τῶν Παπικῶν και ἄλλων πλανηθέντων Χριστιανῶν εὑρισκόμεθα εἰς διάλογον ἀπό τήν δεκαετίαν τοῦ 1960. Οὐδέν θετικόν ἔχει προκύψει. Διεξάγεται διάλογος διά τόν διάλογον. Ἐνῶ τά ἀρνητικά εἶναι πολλά: Ἡ ἐκκοσμίκευσις τῆς Ἐκκλησίας μας, ἡ ἀναγνώρισις τῶν "Ἐκκλησιῶν" τῶν Πλανηθέντων Χριστιανῶν ὡς ἰσοτίμων μέ τήν Ὀρθόδοξον Ἐκκλησίαν, ἡ σύγχυσις εἰς τούς Ὀρθοδόξους Χριστιανούς, οἱ ὁποῖοι δέν εἶναι μελετηταί τῆς Ἁγίας Γραφῆς καί τῆς διδασκαλίας τῶν Πατέρων τῆς Ἐκκλησίας, ἡ νόθευσις τοῦ Ὀρθοδόξου φρονήματος καί ἡ ἰσοπέδωσις τῶν Πάντων.
Τό τρίτον ἁμάρτημα ὅσων ὑπέγραψαν τήν θερμήν Ὁμολογίαν Πίστεως εἶναι ὅτι ἀρνοῦνται τήν ὑποκρισίαν τοῦ Οἰκουμενικοῦ Πατριάρχου και τῶν ἐν Ἑλλάδι φιλοπαπικῶν–φιλοοικουμενιστῶν Μητροπολιτῶν. Οὗτοι συμπροσεύχονται μετά τῶν ἑτεροδόξων Χριστιανῶν, ἐνῶ ὁ Ἀνώτατος Πολιτειακός Χάρτης τῆς Ἐκκλησίας μας τό Πηδάλιον ἀπαγορεύει συμπροσευχάς καί συλλείτουργα ὡς αὐτά πού ἔγιναν εἰς τό Φανάριον κατά τήν ἐπίσκεψιν τοῦ Πάπα. Οὗτοι εἶναι διδάσκαλοι εἰς τήν ὑποκρισίαν καί τό ψεῦδος. Διακηρύσσουν ὅτι ἁπλῶς διαλέγονται μετά τῶν Παπικῶν. Ἡ τηλεόρασις κατά τήν ἐπίσκεψιν τοῦ Πάπα εἰς τό Φανάριον ἀνέδειξε τά ψεύδη των καί διά τῆς εἰκόνος κατέδειξε την συμπροσευχήν καί τό συλλείτουργον τοῦ Οἰκουμενικοῦ Πατριάρχου μετά τοῦ "Ἁγιωτάτου" ἀδελφοῦ και συλλειτουργοῦ, τοῦ Πάπα. Ἐκτός αὐτῶν ὅμως οἱ διδάσκαλοι τῆς ὑποκρισίας καί τοῦ ψεύδους χρησιμοποιοῦν καί μεθόδους προπαγανδιστικάς. Προσαρμόζουν τάς ὁμιλίας των ἀναλόγως μέ τό "κοινόν" τό ὁποῖον ἔχουν ἀπέναντι των. Ὅταν εὑρίσκωνται ἀπέναντι Ὀρθοδόξων Χριστιανῶν μέ μεγάλη εὐσέβειαν καί πίστιν ὁμιλοῦν ὡς "Ταλιμπάν" τῆς Ὀρθοδοξίας. Ὅταν εὑρίσκωνται μέ "χαλαρούς Χριστιανούς" τότε ὁμιλοῦν ὡς κήρυκες τῆς ἰσοπεδωτικῆς Παγκοσμιοποιήσεως, προβάλλοντες τήν ἐπιτακτικήν ἀνάγκην τῆς Ἑνώσεως τῶν "Ἐκκλησιῶν". Φαίνεται ὅτι πρίν γίνουν Πατριάρχαι, Ἀρχιεπίσκοποι καί Μητροπολῖται διῆλθον ἀπό εἰδικάς σχολάς, εἰς τάς ὁποίας ἐκπαιδεύθησαν εἰς τήν ὑποκρισίαν, τό ψεῦδος καί την προπαγάνδαν.
Τό τέταρτον ἁμάρτημα τῶν ὑπογραψάντων τήν θερμήν Ὁμολογίαν Πίστεως εἶναι ὅτι παραμένουν προσηλωμένοι εἰς τάς παρακαταθήκας καί τήν συμπεριφοράν τῶν Ἁγίων Ἀποστόλων. Οἱ Ἅγιοι Ἀπόστολοι ἐπορεύθησαν κατ᾽ ἐντολήν τοῦ Κυρίου μας να διδάξουν Πάντα τά Ἔθνη τήν Καινήν Διαθήκην. Ἀδιαφόρησαν διά τάς θρησκείας καί τάς ἀπόψεις τῶν εἰδωλολατρῶν. Καί ἔπεισαν τούς λαούς καί τούς βάπτισαν εἰς τό ὄνομα τοῦ Πατρός καί τοῦ Υἱοῦ καί τοῦ Ἁγίου Πνεύματος. Αὐτό ἔπραξαν μετά ἀπό ἑκατοντάδες ἔτη καί οἱ ἰσαπόστολοι τοῦ Βυζαντίου, οἱ ὁποῖοι μετέφεραν την διδασκαλίαν τοῦ Κυρίου μας εἰς διαφόρους χώρας. Οἱ Ἅγιοι Ἀπόστολοι καί οἱ Ἰσαπόστολοι δέν ὠργάνωναν διαθρησκειακάς διασκέψεις καί συμπόσια μετά τῶν εἰδωλολατρῶν. Εἰσῆλθον εἰς διαφόρους χώρους ἀψηφόντας τούς κινδύνους καί ἐδίδαξαν τήν Καινήν Διαθήκην. Εἶναι βέβαιον ὅτι ἐάν ὠργάνωναν διαθρησκειακάς διασκέψεις καί συμπόσια ἤ ἐάν εἶχον τήν συμπεριφοράν τοῦ Οἰκουμενιστοῦ καί Φιλοπαπικοῦ Οἰκουμενικοῦ Πατριάρχου ἡ διδασκαλία τοῦ Κυρίου μας θά εἶχε περιορισθῆ εἰς ὡρισμένους φιλοσοφικούς κύκλους τῆς ἐποχῆς. Οἱ Παπικοί πρίν καταστοῦν αἱρετικοί ἐγνώρισαν τήν ἀλήθειαν τῆς Πίστεως. Τήν ἀπαρνήθηκαν. Καί συνεχίζουν νά τήν ἀπαρνοῦνται παρά τούς διαλόγους, τήν καταφρόνησιν τῶν Ἱερῶν Κανόνων ὑπό τῶν Ὀρθοδόξων Πατριαρχῶν καί Μητροπολιτῶν, τάς ὑποχωρήσεις τῶν Ὀρθοδόξων ἔναντι τῆς δαιμονικῆς Οὐνίας, τήν ἐπιχειρούμενη νόθευσιν τοῦ Ὀρθοδόξου Βαπτίσματος ὑπό τῶν Ὀρθοδόξων, τήν ἀναγνώρισιν τοῦ Κράτους τοῦ Βατικανοῦ ὡς ἰσοτίμου Ἐκκλησίας μετά τῆς Ὀρθοδόξου καί τάς ἀπόψεις πολλῶν συγχρόνων ἐπαγγελματιῶν Ὀρθοδόξων Κληρικῶν, ὅτι ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία πρέπει νά γίνη ὡς τό Βατικανόν καί οἱ κληρικοί της νά κυκλοφοροῦν ὅπως οἱ Παπικοί. Οἱ Παπικοί διεστρέλωσαν τήν Πίστιν μας καί παραχάραξαν καί αὐτά τά λόγια τοῦ Κυρίου μας εἰς τόν Ἰορδάνην Ποταμόν διά τήν Τριαδικότητα τοῦ Ἁγίου Θεοῦ. Οἱ Παπικοί γνωρίζουν ὅτι ἀποτελοῦν τήν πηγή ἐκ τῆς ὁποίας πηγάζουν ὅλαι οἱ αἱρέσεις. Αὐτά τά γνωρίζει ὁ Οἰκουμενικός Πατριάρχης καί οἱ φίλοι του εἰς τήν Ἑλλάδα καί εἰς ὁλόκληρον τον κόσμον. Συνεχίζει ὅμως τούς διαλόγους καί τάς συμπροσευχάς ὅταν ὁ Παπισμός παραμένει ὄχι μόνον πιστός εἰς τήν αἵρεσίν του, ἀλλά καί ἀποκτᾶ συμπαραστάτας εἰς τούς κόλπους τῆς Ὀρθοδοξίας.
Ὁ Παπισμός κατορθώνει τό ἀκατόρθωτον: Προβαίνει εἰς ἅλωσιν τῆς Διοικήσεως τῆς Ἑλληνοφώνου ἡγεσίας τῆς Ὀρθοδοξίας, εἴτε αὐτή εἶναι Οἰκουμενικός Πατριάρχης, εἴτε εἶναι Ἀρχιεπίσκοποι, εἴτε Μητροπολῖται, εἴτε θεολόγοι, εἴτε κληρικοί.
Βλέπει ὁ πιστός λαός τόν Οἰκουμενικόν Πατριάρχην μετά τῶν φιλοπαπικῶν Μητροπολιτῶν νά συμπροσεύχωνται μετά τῶν Παπικῶν καί διερωτᾶται: Διατί αὐτό πού κάνουν αὐτοί ἀπαγορεύεται δι᾽ ἐμένα;
Διερωτᾶται ὁ πιστός λαός: Τί νόημα ἔχει ἡ Ὀρθόδοξος Ἱεραποστολή, ὅταν Πατριάρχαι καί Μητροπολῖται διακηρύσσουν ὅτι δέν ἔχομεν καμμίαν διαφοράν μετά τῶν Παπικῶν; Διερωτᾶται ὁ πιστός λαός:
Ἀφοῦ Πατριάρχαι, Ἀρχιεπίσκοποι, Μητροπολῖται καί Κληρικοί συμπροσεύχωνται καί συλλειτουργοῦν μετά τῶν Παπικῶν καί ἀναγνωρίζουν τό Βατικανό ὡς ἰσότιμον Ἐκκλησίαν, διατί εἶναι ἁμαρτία να προσέλθη ὁ Ὀρθόδοξος Χριστιανός εἰς τόν Ναόν τῶν Παπικῶν και νά συμπροσευχηθῆ;
Διερωτᾶται ὁ πιστός λαός: Διατί νά κάμνω το μυστήριον τοῦ Εὐχελαίου ὅταν ἡ ἐπίσημος Ἐκκλησία μέ τήν παρουσίαν καί τήν συμμετοχήν Ἐπισκόπων ἐπιχείρησε τήν νοθείαν τοῦ μυστηρίου διά τάς ἀνάγκας τοῦ Συνεδρίου τοῦ Παγκοσμίου Συμβουλίου Ἐκκλησιῶν (αἱρέσεων), τό ὁποῖον ἐπραγματοποιήθη ἐπί μακαριστοῦ Ἀρχιεπισκόπου Ἀθηνῶν κυροῦ Χριστοδούλου και εἶχε τάς εὐλογίας τοῦ Οἰκουμενικοῦ Πατριάρχου.
Διερωτᾶται ὁ πιστός λαός ἐάν εὑρίσκεται μέ ὅλα αὐτά τά ὁποῖα παρακολουθῆ εἰς ἐπικίνδυνον σύγχυσιν ἤ ἐάν εἰς αὐτήν εὑρίσκωνται Πατριάρχαι, Μητροπολῖται καί θεολόγοι ἤ ἐάν ὄπισθεν ὅλων αὐτῶν εὑρίσκεται
ἕνα μεθοδικόν παιχνίδι ξένων κέντρων ἀποφάσεων, τά ὁποῖα ἔχουν ὡς στόχον τήν κάμψιν τοῦ Ὀρθοδόξου φρονήματος καί τῆς Ὀρθοδόξου Πίστεως μέ σκοπόν τήν ἅλωσιν τοῦ Ἑλληνισμοῦ, ὁ ὁποῖος, παρά τήν σῆψιν καί τήν παρακμήν, ἀντιστέκεται εἰς τά ὑπόγεια ρεύματα τῆς Ἀμερικῆς.
Δι᾽ αὐτό ἡ θερμή Ὁμολογία Πίστεως, ἡ ὁποία ἠνώχλησε τον Οἰκουμενικόν Πατριάρχην καί τους Φιλοπαπικούς Μητρoπολίτας ἀποτελεῖ τήν "Πίστιν καί τήν Τάξιν" τῆς Ὀρθοδοξίας μας, μη ἔχουσα οὐδεμίαν σχέσιν μέ τήν "Πίστιν καί τήν Τάξιν" τοῦ αἱρετικοῦ Παγκοσμίου Συμβουλίου Ἐκκλησιῶν, τήν ὁποίαν σπεύδει να ὑποδεχθῆ καί νά χαράξη γραμμή ὁ Οἰκουμενικός Πατριάρχης.
__________________________________________________________________
„Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului” exprimă „Credinţa şi Ordinea” Bisericii Ortodoxe
Publicăm articolul de pe prima pagină din „Orthodoxos Typos” referitor la „Mărturisirea de Credinţă” şi reacţia patriarhală la aceasta:
„Patriarhul ecumenic a formulat o ameninţare împotriva mitropoliţilor, ieromonahilor, egumenilor, teologilor şi simplilor laici, pentru că au semnat călduroasa „Mărturisire de Credinţă...”. S-a simţit deranjat pentru că se face trimitere la îmbrăţişările sale cu ecumeniştii şi cu catolicii. Care este însă păcatul celor care au semnat „Mărturisirea de Credinţă”?
Primul lor păcat este că rămân ataşaţi Predaniilor pe care le-au primit.
Al doilea lor păcat este că pun în practică cuvântul Sfântului Apostol Pavel ca de omul eretic după întâia şi a doua mustrare să te îndepărtezi. Cu catolicii şi cu alţi creştini rătăciţi ne aflăm în dialog încă din anii 1960. Nu a rezultat nimic pozitiv. Se face dialog de dragul dialogului. În schimb, rezultatele negative sunt multe: secularizarea Bisericii noastre, recunoaşterea creştinilor rătăciţi drept „Biserici” egale cu Biserica Ortodoxă, confuzia în interiorul creştinilor ortodocşi care nu studiază Sfânta Scriptură şi învăţătura Părinţilor Bisericii, falsificarea gândirii ortodoxe şi nivelarea a toate.
Al treilea păcat al celor ce au semnat călduroasa „Mărturisire de Credinţă...” este că resping ipocrizia patriarhului ecumenic şi a mitropoliţilor filocatolici şi filoecumenişti din Grecia. Aceştia fac rugăciuni în comun cu creştinii eterodocşi, în timp ce Suprema Cartă de Conducere a Bisericii noastre – Pidalionul - interzice rugăciunile în comun şi co-liturghisirile ca cele care s-au întâmplat în Fanar (Constantinopol – n.tr.) în timpul vizitei papei. Unii ca aceştia sunt dascăli în ipocrizie şi în minciună proclamând că doar dialoghează cu catolicii. Televiziunea, în timpul vizitei papei în Fanar (Constantinopol), a vădit minciunile lor şi a difuzat rugăciunea în comun şi co-liturghisirea patriarhului ecumenic cu fratele „Sanctitate” şi co-liturghisitor - papa. Însă în afara acestora dascălii ipocriziei şi ai minciunii folosesc şi metode de propagandă. Îşi adaptează predicile în funcţie de „auditoriul” pe care îl au în faţă. Atunci când se află în faţa creştinilor ortodocşi vorbesc cu mare evlavie şi credinţă ca nişte „talibani” ai Ortodoxiei. Când se află cu „creştinii liberali” vorbesc ca propovăduitori ai mondializării nivelatoare, promovând nevoia urgentă a Unirii „Bisericilor”. Se pare că înainte de a deveni patriarhi, arhiepiscopi şi mitropoliţi au trecut prin şcoli speciale în care au fost educaţi în ipocrizie, minciună şi propagandă.
Al patrulea păcat al celor ce au semnat călduroasa „Mărturisire de Credinţă...” este că rămân ataşaţi Predaniilor şi comportamentului Sfinţilor Apostoli. Sfinţii Apostoli au mers după porunca Domnului nostru să înveţe toate neamurile Noul Testament. Erau indiferenţi faţă de religiile şi punctele de vedere ale închinătorilor la idoli. Şi au convins neamurile şi le-au botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aceasta au făcut-o după sute de ani şi sfinţii cei-întocmai-cu-Apostolii din Bizanţ, care au dus învăţătura Domnului nostru în diferite ţări. Sfinţii Apostoli şi cei-întocmai-cu-Apostolii nu au organizat conferinţe şi simpozioane inter-religioase cu închinătorii la idoli. Intrau în diferite ţări ignorând pericolele şi învăţau Noul Testament. Este sigur că dacă ar fi organizat conferinţe şi simpozioane inter-religioase sau dacă ar fi avut comportamentul ecumenistului şi filocatolicului patriarh ecumenic, învăţătura Domnului nostru s-ar fi limitat la anumite cercuri filozofice din epocă. Catolicii înainte de a deveni eretici au cunoscut adevărul credinţei. S-au lepădat de el. Şi continuă să se lepede de adevăr în ciuda dialogurilor, a dispreţuirii Sfintelor Canoane de către patriarhii şi mitropoliţii ortodocşi, a cedărilor ortodocşilor în faţa demonicei uniaţii (greco-catolicism), a încercării de falsificare a Botezului ortodox de către ortodocşi, a recunoaşterii statului Vatican drept Biserică egală cu cea Ortodoxă şi a părerilor multor funcţionari de astăzi - clerici ortodocşi, că Biserica Ortodoxă trebuie să devină ca şi Vaticanul şi că clericii ei trebuie să circule (vestimentar) ca şi catolicii. Catolicii au distorsionat Credinţa noastră şi au falsificat chiar şi cuvintele Domnului nostru de la râul Iordan despre Treimea Dumnezeului celui sfânt. Catolicii ştiu că ei constituie cauza din care izvorăsc toate ereziile. Acestea le ştie şi patriarhul ecumenic şi prietenii săi din Grecia şi din toată lumea. Continuă însă dialogurile şi rugăciunile în comun, în timp ce papismul (catolicismul) nu rămâne doar fidel în erezia sa, ci câştigă şi susţinători în sânul Ortodoxiei.
Papismul izbuteşte ceea ce pare a fi de neizbutit: trece la distrugerea Conducerii Administrative elinofone a Ortodoxiei, chiar dacă aceasta înseamnă fie patriarhul ecumenic, fie arhiepiscopii, fie mitropoliţii, fie teologii, fie clericii.
Poporul credincios îl vede pe patriarhul ecumenic împreună cu mitropoliţii filocatolici că se roagă împreună cu catolicii şi se întreabă: De ce ceea ce fac ei pentru mine este interzis?
Poporul credincios se întrebă: Ce sens are misiunea ortodoxă atunci când patriarhi şi mitropoliţi proclamă că nu există nicio diferenţă între noi şi catolici?
Poporul credincios se întreabă: De vreme ce patriarhi, arhiepiscopi, mitropoliţi se roagă în comun şi co-liturghisesc cu catolicii şi recunosc Vaticanul drept Biserică egală, de ce este păcat ca un creştin ortodox să se apropie de o biserică a catolicilor şi să se roage în comun cu ei?
Poporul credincios se întreabă: De ce să fac Taina Sfântului Maslu, atunci când biserica oficială prin prezenţa şi participarea episcopilor a încercat alterarea tainei pentru nevoile congresului Consiliului Mondial al Bisericilor (adică eresurilor), care s-a realizat sub fericitul arhiepiscop al Atenei, kir Hristodulos, şi a avut binecuvântările patriarhului ecumenic.
Poporul credincios se întreabă dacă se află cu toate acestea pe care le urmează într-o periculoasă confuzie sau dacă în ea se află patriarhi, mitropoliţi şi teologi sau dacă în spatele tuturor acestora se află un joc metodic în urma hotărârilor unor centre străine care au ca scop răsturnarea gândirii ortodoxe şi a Credinţei Ortodoxe cu scopul distrugerii elenismului, care, în ciuda putrefacţiei şi decadenţei, se opune curentelor subversive ale Americii.
Din acest motiv călduroasa „Mărturisire de Credinţă...”, care a deranjat pe patriarhul ecumenic şi pe mitropoliţii filocatolici, constituie „Credinţa şi Ordinea” Ortodoxiei noastre, neavând nicio legătură cu „Credinţa şi Ordinea” ereticului Consiliu Mondial al Bisericilor, pe care patriarhul ecumenic se grăbeşte să-l accepte şi să-l traseze drept linie de urmat”.
(tradus din neogreacă de ierom. Fotie; sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 25/9/2009)
„Patriarhul ecumenic a formulat o ameninţare împotriva mitropoliţilor, ieromonahilor, egumenilor, teologilor şi simplilor laici, pentru că au semnat călduroasa „Mărturisire de Credinţă...”. S-a simţit deranjat pentru că se face trimitere la îmbrăţişările sale cu ecumeniştii şi cu catolicii. Care este însă păcatul celor care au semnat „Mărturisirea de Credinţă”?
Primul lor păcat este că rămân ataşaţi Predaniilor pe care le-au primit.
Al doilea lor păcat este că pun în practică cuvântul Sfântului Apostol Pavel ca de omul eretic după întâia şi a doua mustrare să te îndepărtezi. Cu catolicii şi cu alţi creştini rătăciţi ne aflăm în dialog încă din anii 1960. Nu a rezultat nimic pozitiv. Se face dialog de dragul dialogului. În schimb, rezultatele negative sunt multe: secularizarea Bisericii noastre, recunoaşterea creştinilor rătăciţi drept „Biserici” egale cu Biserica Ortodoxă, confuzia în interiorul creştinilor ortodocşi care nu studiază Sfânta Scriptură şi învăţătura Părinţilor Bisericii, falsificarea gândirii ortodoxe şi nivelarea a toate.
Al treilea păcat al celor ce au semnat călduroasa „Mărturisire de Credinţă...” este că resping ipocrizia patriarhului ecumenic şi a mitropoliţilor filocatolici şi filoecumenişti din Grecia. Aceştia fac rugăciuni în comun cu creştinii eterodocşi, în timp ce Suprema Cartă de Conducere a Bisericii noastre – Pidalionul - interzice rugăciunile în comun şi co-liturghisirile ca cele care s-au întâmplat în Fanar (Constantinopol – n.tr.) în timpul vizitei papei. Unii ca aceştia sunt dascăli în ipocrizie şi în minciună proclamând că doar dialoghează cu catolicii. Televiziunea, în timpul vizitei papei în Fanar (Constantinopol), a vădit minciunile lor şi a difuzat rugăciunea în comun şi co-liturghisirea patriarhului ecumenic cu fratele „Sanctitate” şi co-liturghisitor - papa. Însă în afara acestora dascălii ipocriziei şi ai minciunii folosesc şi metode de propagandă. Îşi adaptează predicile în funcţie de „auditoriul” pe care îl au în faţă. Atunci când se află în faţa creştinilor ortodocşi vorbesc cu mare evlavie şi credinţă ca nişte „talibani” ai Ortodoxiei. Când se află cu „creştinii liberali” vorbesc ca propovăduitori ai mondializării nivelatoare, promovând nevoia urgentă a Unirii „Bisericilor”. Se pare că înainte de a deveni patriarhi, arhiepiscopi şi mitropoliţi au trecut prin şcoli speciale în care au fost educaţi în ipocrizie, minciună şi propagandă.
Al patrulea păcat al celor ce au semnat călduroasa „Mărturisire de Credinţă...” este că rămân ataşaţi Predaniilor şi comportamentului Sfinţilor Apostoli. Sfinţii Apostoli au mers după porunca Domnului nostru să înveţe toate neamurile Noul Testament. Erau indiferenţi faţă de religiile şi punctele de vedere ale închinătorilor la idoli. Şi au convins neamurile şi le-au botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aceasta au făcut-o după sute de ani şi sfinţii cei-întocmai-cu-Apostolii din Bizanţ, care au dus învăţătura Domnului nostru în diferite ţări. Sfinţii Apostoli şi cei-întocmai-cu-Apostolii nu au organizat conferinţe şi simpozioane inter-religioase cu închinătorii la idoli. Intrau în diferite ţări ignorând pericolele şi învăţau Noul Testament. Este sigur că dacă ar fi organizat conferinţe şi simpozioane inter-religioase sau dacă ar fi avut comportamentul ecumenistului şi filocatolicului patriarh ecumenic, învăţătura Domnului nostru s-ar fi limitat la anumite cercuri filozofice din epocă. Catolicii înainte de a deveni eretici au cunoscut adevărul credinţei. S-au lepădat de el. Şi continuă să se lepede de adevăr în ciuda dialogurilor, a dispreţuirii Sfintelor Canoane de către patriarhii şi mitropoliţii ortodocşi, a cedărilor ortodocşilor în faţa demonicei uniaţii (greco-catolicism), a încercării de falsificare a Botezului ortodox de către ortodocşi, a recunoaşterii statului Vatican drept Biserică egală cu cea Ortodoxă şi a părerilor multor funcţionari de astăzi - clerici ortodocşi, că Biserica Ortodoxă trebuie să devină ca şi Vaticanul şi că clericii ei trebuie să circule (vestimentar) ca şi catolicii. Catolicii au distorsionat Credinţa noastră şi au falsificat chiar şi cuvintele Domnului nostru de la râul Iordan despre Treimea Dumnezeului celui sfânt. Catolicii ştiu că ei constituie cauza din care izvorăsc toate ereziile. Acestea le ştie şi patriarhul ecumenic şi prietenii săi din Grecia şi din toată lumea. Continuă însă dialogurile şi rugăciunile în comun, în timp ce papismul (catolicismul) nu rămâne doar fidel în erezia sa, ci câştigă şi susţinători în sânul Ortodoxiei.
Papismul izbuteşte ceea ce pare a fi de neizbutit: trece la distrugerea Conducerii Administrative elinofone a Ortodoxiei, chiar dacă aceasta înseamnă fie patriarhul ecumenic, fie arhiepiscopii, fie mitropoliţii, fie teologii, fie clericii.
Poporul credincios îl vede pe patriarhul ecumenic împreună cu mitropoliţii filocatolici că se roagă împreună cu catolicii şi se întreabă: De ce ceea ce fac ei pentru mine este interzis?
Poporul credincios se întrebă: Ce sens are misiunea ortodoxă atunci când patriarhi şi mitropoliţi proclamă că nu există nicio diferenţă între noi şi catolici?
Poporul credincios se întreabă: De vreme ce patriarhi, arhiepiscopi, mitropoliţi se roagă în comun şi co-liturghisesc cu catolicii şi recunosc Vaticanul drept Biserică egală, de ce este păcat ca un creştin ortodox să se apropie de o biserică a catolicilor şi să se roage în comun cu ei?
Poporul credincios se întreabă: De ce să fac Taina Sfântului Maslu, atunci când biserica oficială prin prezenţa şi participarea episcopilor a încercat alterarea tainei pentru nevoile congresului Consiliului Mondial al Bisericilor (adică eresurilor), care s-a realizat sub fericitul arhiepiscop al Atenei, kir Hristodulos, şi a avut binecuvântările patriarhului ecumenic.
Poporul credincios se întreabă dacă se află cu toate acestea pe care le urmează într-o periculoasă confuzie sau dacă în ea se află patriarhi, mitropoliţi şi teologi sau dacă în spatele tuturor acestora se află un joc metodic în urma hotărârilor unor centre străine care au ca scop răsturnarea gândirii ortodoxe şi a Credinţei Ortodoxe cu scopul distrugerii elenismului, care, în ciuda putrefacţiei şi decadenţei, se opune curentelor subversive ale Americii.
Din acest motiv călduroasa „Mărturisire de Credinţă...”, care a deranjat pe patriarhul ecumenic şi pe mitropoliţii filocatolici, constituie „Credinţa şi Ordinea” Ortodoxiei noastre, neavând nicio legătură cu „Credinţa şi Ordinea” ereticului Consiliu Mondial al Bisericilor, pe care patriarhul ecumenic se grăbeşte să-l accepte şi să-l traseze drept linie de urmat”.
(tradus din neogreacă de ierom. Fotie; sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 25/9/2009)
Δεν υπάρχουν σχόλια:
Δημοσίευση σχολίου